in tren am nimerit langa o doamna care se intorcea in Republica Moldova dupa 7 ani. Fugise cu corul in Portugalia si acum lucra pentru un batran. Nu am indraznit sa o intreb ce varsta are dar parea trecuta de a doua tinerete si cu toate astea arata foarte bine si era plina de viata :) . Ma gandeam ca emotiile mele de a ma intoarce aici nu se compara cu ale ei - 7 ani departe de familie. Cu toate astea vorbea inca bine rusa si romana... si isi dorea mult sa invete engleza/ cica in portugalia engleza e la mare pret :). Eu m-am bucurat sa aud pe cineva vorbind portugheza la 2 pasi distanta. Trenul a ajuns cam cu 3 minte mai repede. Vladimir a intarziat. Singura in gara - cumva trist - si langa mine o famile care se strangea in brate tare tare dupa 7 ani.
L-am strans in brate pe Vladimir ca si cum el ar fi fost orasul cu totul.
Chisinaul arata bine vara, desi cred ca o sa il prefer mereu toamna. In biroul lui Vladimir multa lume care intra si iese. Windows-ul in rusa de abia inteleg, tastatura aproape la fel. Am fost dusa intr-un loc in care nu mai stiu sa ajung si mi s-a spus ca acolo e casa mea - un fel de mic oras langa aeroport. Multa saracie acolo, atat de multa incat te sperie si te face sa te simti nesigur.
Impresia ca aici timpul ramane in loc.
(poza: cam asa arata vagolul de dormit clasa 1 din trenul Prietenia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu