vineri, 19 decembrie 2014

curatenie de iarna (2)

Am gasit, in carnetelul meu mov, 3 citate din "Cele 40 de legi ale iubirii" de Elif Shafak. Draguta carte.

"Intr-o zi un om a venit fuga la un sufit si i-a spus gafaind:
- Hei, se cara niste tipsii, uita-te acolo!
Sufitul i-a raspuns linistit:
- Ce ne pasa noua? E treaba mea?
- Dar tipsiile sunt carate acasa la tine! a strigat omul.
- Atunci e treaba ta?"

"Nu-i de mirare ca profetul Mohamed a spus: Pe lumea asta sa aveti mila de trei feluri de oameni - De bogatul care si-a pierdut bogatia, de cinstitul care si-a pierdut cinstirea si de inteleptul inconjurat de nestiutori."

"Fiecare iubire si prietenie adevarata e povestea unei prefaceri neasteptate. Daca suntem aceeasi oameni inainte si dupa ce-am iubit inseamna ca n-am iubit destul."

miercuri, 17 decembrie 2014

curatenia de iarna

Sunt intr-un proces de eliberare a calculatorului. Am gasit, printre muuuulte rapoarte de cercetare, un doc intitulat 1lunadefilmero. Se refera la un experiment pe care l-am facut, la inceputul anului, pe facebook. Timp de o luna si 10 zile am vazut 24 lungmetraje, 29 de scurtmetraje si 2 documentare romanesti. A fost fun, mi-am updatat cunostintele in domeniu. Ca sa nu pierd toata experienta redau aici statusurile din acea perioada :). Ioi, pe unele chiar le uitasem.


#1lunadefilmero 
O zi de 27 martie incheiata cu lampioane tricolore, in care am pendulat mintal intre imagini din Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” (Corneliu Porumboiu, 2013) oferit de generozitate de HBO celor ce nu dorm si poemele lui Alex Cosmescu. „Cand filmezi ceva ce te intereseaza pui in centru, nu lasi la periferie” vs. „celulele mele mor si se inlocuiesc una pe alta./ candva o sa am un corp care nu te-a vazut niciodata. / pe care nu l-ai vazut niciodata.” In autobuzul ce se indrepta spre cartierul semi-obscur in care domiciliez m-am gandit la o declaratie de dragoste. Poate pentru ziua de azi. Poate, pana la urma, pentru mine – caci orice asumare e terapeutica. O sa incep un experiment impropriu mie: timp de o luna de zile, in fiecare zi, voi urmari un film romanesc – la cinema, la TV, pe net, de la oameni, lungmetraj, scurtmetraj, experimental, whatever. Asta e deci ziua 1 din#1lunadefilmero

Ziua 2 din #1lunadefilmero a început cu "Câinele japonez" (Tudor Cristian Jurgiu, 2013). Ploaia din film a continuat în viaţa reală dar am răzbit si am ajuns la o prea scurtă expunere a lui Adrian Cioflâncă despre jaful de la banca de stat din 1959 în arhivele securităţii, cea mai hipstereasca problematica a timpului recent. Am reţinut această nota amuzantă: cei 6 evrei care au organizat jaful au fost puşi să semneze ca manifestele pe care le-au împărţit, ulterior jafului, erau legionare. — at Institutul De Istorie "nicolae Iorga" Al Academiei Române.

Am revazut Closer to the MOON - un film de Nae Caranfil (Nae Caranfil, 2014) in acelasi decor racoroso-comunist al Cinema Scala. Nu va mai fi pentru multa vreme in cinematografe asa ca va recomand sa va grabiti sa-l prindeti. Mi-a placut mult prima data (l-am vazut de ziua mea ca un rasfat) si tot mult si acum. Desi sensibil si cumva trist este si plin de energie. Atinge acele coarde pe care ni le ruginim prin conformare - cred eu. Dar eu habar nu am sa descriu un film . Acum adorm pe "Marele jaf comunist" al lui Alexandru Solomon si imi dau seama ca mi-e si mai drag de personajele reale ale jafului din '59. Una peste alta a trecut si ziua 3 din#1lunadefilmero

"Balanta" / The Oak (Lucian Pintilie,1992) pentru ziua 4 din #1lunadefilmero - Razvan Vasilescu si Maia Morgenstein sunt minunati - imi era dor de filmul asta si imi e dor de o poveste asa

#1lunadefilmero ziua 5 - Din dragoste cu cele mai bune intenții (Adrian Sitaru, 2011) la recomandarea Iuliei - ce sa spun... exact asa sunt eu ca personajul lui Bogdan Dumitrache (al carui fan incep sa fiu) - am trait aceeasi panica cu mama mea si imi ingheata inca sangele in vene cand suna cineva din familie sau fixul - e interesanta realitatea asta comuna - felul in care gandurile noastre se intersecteaza/confunda si devin astfel banale/comune. imi place luna mea de filme tot mai mult

" Surasul fetei din tramvai m-a fermecat definitiv, am inc-o drama la activ, exact ca domnul Ion Susai”, "sunt o multime de oameni in lumea asta pentru care nu merita sa misti nici un deget" - Filantropica (Nae Caranfil, 2002) in ziua 6 din#1lunadefilmero. Nae e Nae - cum frumos spune marele nostru jurnalist Andrei Crăciun, caruia ii si dedic aceasta vizionare

(click pe "aflati mai mult" pentru continuare)

ziua 1

o vecina din bloc mi-a spus ca nu poti incepe un lucru nou intr-o zi de marti.
aparent, lucrurile incepute in zile de marti sunt sortite esecului. ca orice cauza pierduta, si cauza de a incepe ceva intr-o zi de marti, este o cauza la care vreau sa ader. cand eram mai mica, in lunga mea copilarie bucuresteana, aveam o fascinatie pentru data de 13. pe 13 plecam intr-o excursie fabuloasa la bunica mea - era ziua noastra. bunica, evident, locuia doar la o statie distanta dar, pentru mine, distanta aceea insemna o mica evadare din cotidian. bunica asculta pe atunci radio - imi rasuna undeva, inca si acum, cotele dunarii. odata, cei de la radio au prezentat un reportaj despre cifra 13. spuneau ei ca, undeva in america, oamenii erau atat de speriati de 13 incat nici nu exista macar etajul 13... atunci au inceput indoielile mele, vizavi de normalitatea lumii in care m-am nimerit :).
cum spuneam, memoria mea e selectiva - iubesc tare tare o piesa de teatru care se joaca din 1993 la teatrul evreiesc - e un one woman show cu maia morgenstern - "asta seara: lola blau" - am vazut piesa de vreo 11 ori acum ceva ani, anul acesta am revazut-o. imi vin, brusc in memorie, diverse melodii din piesa - in functie de starea mea. piesa e in idis. azi mi-am amintit de melodia aceasta - lola blau afla, intr-o europa tot mai antisemita, ca a primit un contract de lucru in state si deci poate emigra pentru a-si schimba viata (cred ca vorbitorii de germana vor prinde ideea, maia e mult mai energica totusi, uf):

acelasi entuziasm il simt si eu la intalnirea cu mine care, in seara aceasta, are gust de caise si pastreaza inca amintirea oamenilor dragi cu care mi-am petrecut ziua.
pana la urma, probabil ca viata e facuta dintr-un sir de intamplari, spontane sau nu, care iti aduc un plus de cunoastere. nu sunt mai fericita la finalul drumului meu astazi. si nici nu stiu inca ce inseamna sa fii. sunt, in schimb, mai linistita. si, incet incet, ma straduiesc sa ajung la un liman de unde sa pot vedea, mai clar, totul.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

delicios

lucrez la o prezentare a unui ziar evreiesc din anii 30. intamplator, am dat peste acest mic fragment simpatic din rugaciunea de dimineata a iudaismului - of... ce minunate sunt textele religioase...poate odata in viata voi reusi sa ma adun sa scriu mai mult despre.
"Blessed are you, HaShem, our G-d, ruler of the universe who has not created me a woman."
nu va ingrijorati, exista si varianta feminina:
"Blessed are you, HaShem, our G-d, ruler of the universe who has created me according to his will."
feministe, stati totusi linistite! exista multe domenii ale vietii in care evreica are intaietate - sa nu dramatizam ci sa ne recream realitatile contextuale cu zambetul pe buze

miercuri, 10 decembrie 2014

noaptea

sunt momente in viata cand sunt foarte foarte trista si sunt momente cand pot respira, sunt si momente de maxima luciditate in care parca ma detasez de tot ce ma inconjoara si ma intreb disperata "ce fac?". uneori singuratatea e cumplit de inspaimantatoare, alteori ea vine ca o usurare. uneori iubesc lucruri care imi fac mult rau. uneori vreau ca cineva sa ma tina strans in brate, alteori nu vreau sa vad pe nimeni. se intampla sa fac rau, se intampla sa fac si bine. uneori mi-e foarte frica, alteori simt o pace desavarsita. merg de cele mai multe ori pe bajbaite, sunt uneori oameni foarte dragi pe care ii ranesc, sunt oameni dragi pe care ii bucur, nu am nici un reper. sunt extrem de partetica dar sunt si cumplit de cinica. nu ma pot lua niciodata o decizie usor, sunt instabila. stau la rascruci si alerg de pe un drum pe altul. nu pot evada, nici nu pot ramane. ce este binele? ce este raul? de ce rasare soarele? cum se simte luna? cine decide?

miercuri, 3 decembrie 2014

poezia din creier (1)

memoria mea e teribil de subiectiva. sunt unele lucruri pe care le uit imediat si altele care raman si ma bantuie. fiind sceptico-pesimista, in general chestiile pe care nu le uit sunt negative, nu neaparat cele care imi fac rau direct - de rau foarte greu reusesc sa ma feresc. (odata, vorbind de o greseala pe care o tot faceam si incercand sa ma scoata iar la lumina, prietena mea A, a spus: "am mai avut conversatia asta, tu parca esti autista. imagineaza-ti ca esti ca un om care an de an primeste acelasi cadou dar mereu e surprins de continutul acestuia". invat mai greu.)
printre cele pe care nu le pot scoate din memorie se gasesc si un numar considerabil de texte literare, multe intalnite in perioada mea de peregrinari contemporane. apar in cele mai neasteptate momente, nu ma lasa sa dorm sau ma fac sa le rostesc in fata unor audiente mai mici.
pentru ca imi sunt dragi, am vrut mereu sa le impart. acum incerc cat de cat sa le sistematizez aici.
primul text din cele ce urmeaza nu m-a lasat sa dorm ieri noapte, ma intrista
primul poet contemporan drag cu care incep e si cel mai surprinzator si cel care nu mai exista in "forma" in care i-am cunoscut textele. o voce unica, indreptata acum spre lucruri importante, pentru mine strict, un soi de dovada ca schimbarile pot fi, in viata, radicale.

Ştefan Baştovoi:

CEA CARE NU MAI ESTE FRUMOASĂ

Ea se apropie ca şi-nainte de mine
scoţîndu-mi cămaşa.
Ca şi-nainte-mi strecoară
mîna caldă în păr…
Simt sînii ei cum repiră
ca două boturi de capră în coasta mea
şi dinţii care-mi muşcă urechea.
O sărut
pentru că ea vrea acest lucru.
Îi scot rochiţa
pentru că asta o face fericită.
De mii de ori am făcut asta
doar ca s-o bucur pe ea.
De mii de ori imaginaţia îmi ajungea
ca să înlocuiesc picioarele ei strîmbe
cu alte picioare
iar trupul ei disproporţionat
îl modelam, transpirat şi nebun,
după canoanele grecilor antici.
Sărmana mea, iubita mea unică,
cum îi voi spune că nu mai este frumoasă
şi că şi-a pierdut de mult
orice putere asupra mea.

ELEFANTUL PROMIS

Ţi-am adus
elefantul promis.
Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi
din cînd în cînd îi poţi da
cîte o portocală.
De dormit doarme în picioare
nu sforăie
şi nu tuşeşte prin somn.
Nu-ţi face griji,
despre aceste animale se spune
că-şi simt moartea
cu puţin înainte
şi pleacă.

Poezie de dragoste pentru poeţii contemporani

O, poeţi plini de păcate
Şi de neputinţe!,
credeţi-mă,
diferenţa dintre poeziile noastre
de dragoste şi adevărata dragoste
e ca diferenţa dintre Lazăr mort
şi Lazăr înviat.

mai multe texte aici

duminică, 30 noiembrie 2014

ca de ziua mea

muzica din inima

o bucurie

Recomand, cu toata inima, piesa N(aum) cu Oana Pellea si Cristina Casian. Se joaca la Metropolis.
Pe langa ca iubesc teribil de mult teatrul si ma simt mizerabil ca ajung acum atat de rar, recenta bucurie a intalnirii cu textele lui Gellu Naum a fost surprinzatoare si profetica. Nu as fi putut alege o piesa mai pe sufletul meu oricat m-as fi chinuit. Naum are o sensibilitate candida si singuratatea lui, uneori cinica, alteori plina de speranta, il face obligatoriu pentru o lectura atenta.
(Asa nu ma pricep sa scriu despre ce imi place :D - ma pierd in adjective :))
Sa-l lasam sa vorbeasca pe Gellu Naum zic:

    "Am uitat să spun că la capătul coridorului acela aflat la etajul cel mai de sus al unui bloc, pe Calea Mo­şilor colţ cu bulevardul Domniţei, aveam o odăiţă în care locuiam şi primeam uneori vizitele unor fiinţe cu mîini luminoase şi feţe străvezii, despre ele nu prea am să vorbesc, aş fi putut crede că am viziuni dacă n-ar fi lăsat urme palpabile, discutam împreună ore întregi, odată mi-au adus un sac de cartofi, de exem­plu, l-au răsturnat în mijlocul odăii, am mîncat multă vreme numai cartofi fierţi, fără sare, erau buni, dacă mă întreba cineva ce-i cu cartofii aceia răsturnaţi în mijlocul camerei spuneam, de exemplu, că mi i-a tri­mis un văr de la ţară, din judeţul Prahova, şi nu se mira nimeni.
     Pe atunci, mîncam de obicei vinete, vă rog să reţi­neţi amănuntul acesta, legume deloc recomandabile, aveam un balcon rotund cu un păianjen de sîrmă atîrnat în tavan, tăiam vinetele felii, le înşiram pe o sfoară, lîngă păianjen, ele se uscau, puneam apă la fiert, cît să cuprindă, pînă dădea în clocot, luam feliile de vinete uscate şi uşoare ca fulgul, le puneam în apă clocotită, le lăsam să mai fiarbă 10-l5 minute şi le mîncam fără sare, nu erau bune; tot în balconul acela îmi uscam frunzele pe care le fumam în pipă, încer­cam tot soiul de frunze, numai cele de gutui puteau fi utilizate în acest scop, deşi, chiar ele, aveau deza­vantajul că îmi lăsau în pipă un ulei negru şi dezagreabil, de aceea, pînă la urmă, căutam să-mi procur tutun.
     Dînd reţetele acestea, utile în anumite împrejurări, n-aş vrea să se creadă că eram sărac, deşi uneori nu posedam nici cămaşă pe mine, nu-mi stătea rău, şi nici tutun, ceea ce era mai neplăcut; eu n-am avut niciodată sentimentul sărăciei, nu mă interesau asemenea chestii ba chiar eram niţel cam snob pentru că unicul meu pahar, acela din care îmi beam apa de la chiuveta comună, era de baccarat, iar unica mea farfurie, aceea din care îmi mîncam vinetele sau cartofii, fără sare, vă rog să reţineţi amănuntul acesta nesemnificativ, purta pe dos marca celui mai fin porţelan englezesc.
     Pe coridorul acela mă cam pîndea o vîrstnica mireasă, o doamnă vieneză, de vreo patruzeci şi doi de ani, frumos oxigenată, uşa odăii sale se afla spre capătul coridorului, alături şi puţin pieziş faţă de uşa odăii mele, doamna locuia cu maică-sa, ale cărei gemete de veterană a suferinţei le auzeam ziua şi noaptea, poate exagerez cînd spun că mă pîndea, s-ar fi putut să fie vorba de simple coincidenţe, dar aproape în fiecare dimineaţă cînd mă duceam să cumpăr pîine sau vinete doamna aceea (se numea cam Gerda) ieşea din cameră, să mă întîmpine.
în mîna dreaptă ea ţinea oliţa, în mîna stingă un căţel de usturoi.
     „Vezi ce cuhată sînt?" spunea, de fiecare dată (ar fi vrut să spună curată dar graseia cumplit) „vezi ce cuhată sînt? Spăl pînă şi ustuhoiul cahe n-ah thebui spălat fiindcă stă acopehit de cojiţele lui, dah eu tot îl spăl."
     „Doamnă", spuneam, pe cînd ea vărsa oliţe cu lichide nocturne în chiuveta comună, „apreciez cum se cuvine acţiunea aceasta igienică, cu atît mai mult cu cît eu însumi nu aş putea spune că sînt prea curat deşi, în schimb, sînt pur", şi aşa mai departe, chestiuni de politeţe.
     într-o dimineaţă, după ce mi-a atras din nou atenţia asupra faptului că este extraordinar de curată, doamna Gerda a mai adăugat:
     „Să ştii că eu îţi sînt ca o sohă pe cahe poţi conta, deşi sînt supăhată pe dumneata penthu că te-am văzut iehi desculţ, pe sthadă, de ce umbli desculţ?"
     „Doamnă", i-am spus, „discuţiile acestea matinale, aici, pe coridor, mă înnobilează, de aceea am să vă explic: îmi dădusem sandalele la reparat."
     „Bine, bine", a spus ea, „dah tot iehi ai lăsat uşa deschisă, nu-i frumos".
     „Citeam o carte, doamnă, de unul Kierkegaard, dacă vreţi v-o împrumut şi dumneavoastră."
     „Mehsi", mi-a spus ea, „deocamdată citesc alt homan".
     Iar după ce a vărsat oliţa în chiuvetă şi a clătit demonstrativ usturoiul, doamna Gerda s-a întors spre mine şoptindu-mi ca pe o taină:
     „Am auzit că şi dumneata shii..."
     „Da, doamnă", i-am mărturisit, „scriu de mă rup."
     „Ce shii?" m-a întrebat ea, „şi de ce shii?"
     „E o infirmitate, doamnă, e din naştere, mă apucă, aşa", i-am spus. „Eu am sentimentele mele, îmi vine să şi plîng de cîte ori vorbesc despre asta, nu pot explica verbal, dacă mi-aţi împrumuta o clipă oliţa aş plînge în ea ca într-un lăcrimar şi poate că m-aţi înţelege..."
(Zenobia, Gellu Naum)

joi, 27 noiembrie 2014

...

Reciteam zilele trecute despre Rabbi Nachman (mai multe info despre aici) - o figura importanta a iudaismului - apartine unei ramuri ce poarta numele de hasidism si accentueaza emotia intalnirii cu divinul in detrimentul cunoasterii rationale a acestuia - adeptii Rabinului Nachman traiesc sentimentul religios cu bucurie - prin cantec si dans - cam ca aici
Rabbi Nachman a exercitat o influenta destul de importanta asupra scrierilor lui Martin Buber (care e clar mai cunoscut celor din afara studilor iudaice). Am scanat cateva chestii simpatice:







...

un citat din Tolstoi gasit intr-un ziar din anii 30: "Pentru ca cineva sa fie el singur fericit trebuie sa inceapa a nu mai trai numai pentru el, ci sa vietuiasca pentru fericirea altora, sa serveasca pe toti."
Am primit azi, de la Gabi, "In cautarea fericirii" a lui Bernard Russell. Nu am aprofundat pana acum. Sa vedem ce si cum, incepe simpatic.

...

primele zile sunt cele mai usoare, aproape frumoase. esti inca euforic, imaginile sunt de o claritate uimitoare, intinzi mana si poti simti fiecare curbura.
apoi incep fisurile, mai cu seama in preajma unor evenimente importante.
te suna o prietena - vrea sa-ti daruiasca bilete la teatru - tu nu ai cu cine merge
comanzi 35 de tarte cu fructe- nu mai ai cu cine sa le imparti
ca un saboln care te urmareste, singuratatea isi intinde antenele si te imbratiseaza lent, ca o moarte mai mica, o amara letargie.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

13

jur că barbatul m-a facut sa zâmbesc
avea o geacă roz şi o palărie de marinar
era înalt, subţire, serios,
s-a aşezat la masa din stânga
a comandat o bere -
eu mă gândeam la Iulia
la poemul ei despre
durerea Rosettei
despărţită de robotul
topit
în Soare
ca durerea mea
cand
ai plecat
tu eşti salvarea şi blestemul meu
- fiecare lună de octombrie
de acum şi până în eternitate

vineri, 7 noiembrie 2014

marți, 4 noiembrie 2014

Doamna mea



cam asa

din cartierul Tei

3

ai luat cutitul in mainile tale
si ai impins
(un ultim gest de noblete)
eu repetam mecanic
acelasi scenariu
intre 2 intalniri reusite
o sinucidere lenta
ca larvele care distrug lemnul in timp
si acum e/ maine nu
am inteles ca
din acel punct totul va fi patetic
sau nu va fi

marți, 28 octombrie 2014

28

inca o dimineata intre multe altele
gurile deschise in asfalt lasa sa iasa
ca intr-un decor apocaliptic
caldura
pasesc apasat
si drept
intotdeauna cat mai aproape de cladiri
cat sa nu cad
sa nu ma pierd
nu privesc pe nimeni
nu este vreme

inainte de somn

nu ma pot disciplina sa scriu. gandurile se succed peste zi cu o viteza prea mare si nu reusesc sa le apuc si sa le indes in particica ce raspunde de eliminare terapeutica prin insiruirea unor litere pe ecranul calculatorului intr-o secventialitateeee .....  cum? habar nu am
2 confesiuni:
1. traiesc in ficare zi revelatia degradarii speciei umane - imi vine sa plang si sa urlu, sa-mi smulg parul din cap si sa fug in munti. am o empatie infinita pentru oamenii nebuni, anume pentru cei care merg pe strada si vorbesc cu ei insisi. nu sunt departe de asa mode de vie
2. am o imagine recurenta - pamantul de deschide si cad. se intampla in cele mai stranii momente, tot mai des, tot mai intens
mai mult altadata.

duminică, 26 octombrie 2014

ninge si ma simt

singura si dezorientata/ ca o maslina
intr-un cocktail- un proto-element decorativ, imperceptibil si in acelasi timp banal- ceea ce suna teribil de dubioso-non-poetic.
altfel dorm si incerc sa dau restart. 
brusc mi s-a facut dor tare de Bukowski. si el e printre cei ce au inteles.
iata:

marți, 21 octombrie 2014

20

(in lucru)
nu are sens fara tine/ nu am nici un rost
mi-am spus 
in timp ce sirenele coteau stanga 
spre bulevardul unirii
lasand in urma linistea
demonul amiezii/
ma oprisem in fata fantanii
priveam palatul cel mare
cu ochii mijiti 
era un soare puternic
eram incremenita 
am reusit doar sa rostesc
incet (ca pentru mine)
azi nu

luni, 20 octombrie 2014

19.2

am pe desktop acum fotografia ta
ma privesti trist/ porti o camasa rosie si nu ai chef si
nu o sa ma crezi dar
(dupa ce am plans cu hohot/ aproape vulgar)
am citit fiecare cuvant de 40 de ori pana cand
nu a mai ramas nimic
litere goale alunecand una in alta fara sens
un manifest subversiv
nu ai inteles
vreau sa ies
sa scriu peste tot:
"doar tu. doare. stop"

duminică, 19 octombrie 2014

sâmbătă, 18 octombrie 2014

17

m-am oprit pe magheru/ la magazinul din colt/ ultimul rand, in fata/ zice/ apas, inca o data/ curge incet/ pe incheietura/ e cald/ cand ies/ stiu strada, stiu si locul, am fost acolo/ acum plec capul/ acum in curte/ pomi dezgoliti, o bicicleta verde, o jacheta albastra, o silueta de femeie, noua trepte/ fix/ urc/ camera din dreapta, masa din dreapta, cu spatele la fereastra/ e liber/ ma asez/ tresar/ privesc/ in jur/ apropii mana stanga/ inspir adanc/
si rad

joi, 16 octombrie 2014

despre oameni si fluturi


i. mi-a daruit cel mai fain obiect - un fluture de hartie. ii rasucesc aripile, il introduc intr-o carte, o inchid, iar atunci cand o deschid el zboara :). fluturele meu zboara din volumul angelei marinescu.
"sunteti o pista excelenta pentru fluturi" i-as spune doamnei, nu fara sa rosesc.
e ciudat cum devenim atasati de obiecte. si cumplit de inutil.
bunaoara luni mi-am achizitionat o sacosa cu o pisica. desi nu-mi plac pisicile. fluturii imi plac.
am cautat azi pe net propozitia asta „mă tem că suntem atraşi către ceea ce ne părăseşte şi către ceea ce e cel mai probabil să ne părăsească, însă, în cele din urmă, cred că suntem definiţi de ceea ce ne îmbrăţişează.". e din Dulcele bar de J.R. Moehringer. asa e. obiectele nu ne imbratiseaza, oamenii da. nu doar fizic, cum credem de multe ori.
am reusit sa termin Cele 40 de legi ale iubirii si, in ciuda usoarei si inevitabilei siroposenii, m-am gandit ca, asemenea lui Rumi, si eu astept un Shams din Tabriz, un suflet pe potriva si impotriva mea.

miercuri, 15 octombrie 2014

13


iar eu
te-am asteptat in holul de la istorie
fix
pe trepte
langa statuia lui nicolae iorga
.
in curand ma voi aseza pe o banca
in fata blocului tau/ pe bulevardul cu nume de nazuinta
voi zbiera atunci
cu buzele strans lipite
tot


marți, 14 octombrie 2014

...

atunci cand o inaripata isi varsa intreg continutul stomacului pe bluza ta alba, intr-o seara ploioasa, dupa ce lacrimile abia s-au uscat pe obraji, vrei sa crezi ca te afli in fata a ceea ce, vulgar, numim noroc.
(nu am inteles niciodata cum a reusit pudoarea sa nasca o explicatie atat de departe de realitatea momentului.)
in timp ce i. ma sterge amuzata pe parul cu greu ondulat stiu ca traiesc o clipa unica, urmata de inca multe altele.
a venit toamna, anotimpul drag. a venit cu ea si un nou dor care are in el ceva din frunzele amestecat colorate. am iar chef sa scriu tot ce-mi trece prin cap.