andreea este un om trist caruia nu-i mai place de voi

Balanescu Quartet - Waltz

foarte faina piesa. am luat-o de la un text al lui claudiu komartin. nu-l cunosc ii zic mersi pt ea virtual.

PS: in cele ce urmeaza s-a tot dat delete

de ceva timp am inceput sa detest oamenii
de multe ori nu spunem oamenilor ce simtim cu adevarat de teama sa nu fim patetici. sau sa nu fim ascultati.
acum vreo luna am vrut sa ii spun cuiva drag framantarile mele dar am inceput sa ma balbai pentru ca am simtit ca omul ala nu ma asculta - apoi mi-am dat seama ca nici macar nu e obligat sa ma asculte si ca reciprocitatea nu e valabila si nici nu avem dreptul sa o cerem - nu zic de reciprocitatea in sentimente care oricum e o utopie stupida - vorbesc de faptul de a-l asculta pe celalat asa cum ele te asculta , a fi langa celalat asa cum celalalt e langa tine in clipele tale de disperare - dar atunci egoismul nu ar exista si el exista si e uneori si in mine
simt o nevoie nebuna sa fiu singura - mi-e dor de prietenii mei dar nu vreau sa ii vad - poate ca e absurd - unii dintre ei ma suna si ma intreaba daca vreau sa iesim - si ii refuz - stiu ca se supara insa tin la fel de mult la ei - trebuie sa ma creada ca nu pot.
ma intalnesc constant cu doar 3 oameni - cu unul din ei mai mult prin telefon.
ieri m-am intalnit cu s. - o poveste mai veche - pentru ca m-a prins ca am dat un mass pe mess si a insistat - dupa 5 minute as fi vrut sa dispara... vorbeam cu el dar nu eram acolo deloc - oricum s-a schimbat mult - mi-a povestit de planurile lui care nu ma interesau absolut deloc. e crud asta? poate - dar atunci cand te simti singur esti egoist - si daca singuratatea e condimentata cu o stare de depresie de rahat poti sa faci ce vrei.
as vrea ca cei care tin la mine sa ma ierte. in rest- ceilalti pot sa dispara sau sa creada ce vor - sa fie sanatosi.
am scris acum 2 zile o scrisoare pe care nu o voi trimite niciodata.
cel mai mult ma intristeaza ca unii oameni nu o sa stie nicioadata cat de mult ma dor.
imi vine in minte un citat dintr-un poem al lui andrei ruse : "sunt atat de singur ca imi aud ecoul pasilor... imi vine sa-ti trimit un sms sa-ti spun asta" - si imi vine in minte de fiecare data cand merg spre statia de tramvai intorcandu-ma acasa
orice om care iti descopera slabiciunile gaseste o placere sadica in a ti le arunca in fata - sau poate numai eu simt asa - ca mi se intampla asa.
cand investesti (ce cuvant urat, trebuie sa il schimb...) tot ce esti tu in cineva - toate gandurile tale, tot ce simti tu - omul ala o sa plece si o sa te faca sa suferi - d'aia imi prefer singuratatea. oricum pe termen lung pare cea mai buna optiune
mai trist e cand omul ala iti spune ca de fapt tine la tine si incerci sa crezi asta dar intr-o dupa-amiaza stai si citesti o carte la bcu si brusc iti dai seama ca nu e asa si o iei la goana spre casa si incepi sa plangi.
cand te gandesti ca atat de putine lucruri te-ar putea face sa fii fericit iti deschizi o bere si cauti melodia poeziei lui komartin, care iti aminteesti ca iti place, si scrii chestia asta fara rost