aparent, lucrurile incepute in zile de marti sunt sortite esecului. ca orice cauza pierduta, si cauza de a incepe ceva intr-o zi de marti, este o cauza la care vreau sa ader. cand eram mai mica, in lunga mea copilarie bucuresteana, aveam o fascinatie pentru data de 13. pe 13 plecam intr-o excursie fabuloasa la bunica mea - era ziua noastra. bunica, evident, locuia doar la o statie distanta dar, pentru mine, distanta aceea insemna o mica evadare din cotidian. bunica asculta pe atunci radio - imi rasuna undeva, inca si acum, cotele dunarii. odata, cei de la radio au prezentat un reportaj despre cifra 13. spuneau ei ca, undeva in america, oamenii erau atat de speriati de 13 incat nici nu exista macar etajul 13... atunci au inceput indoielile mele, vizavi de normalitatea lumii in care m-am nimerit :).
cum spuneam, memoria mea e selectiva - iubesc tare tare o piesa de teatru care se joaca din 1993 la teatrul evreiesc - e un one woman show cu maia morgenstern - "asta seara: lola blau" - am vazut piesa de vreo 11 ori acum ceva ani, anul acesta am revazut-o. imi vin, brusc in memorie, diverse melodii din piesa - in functie de starea mea. piesa e in idis. azi mi-am amintit de melodia aceasta - lola blau afla, intr-o europa tot mai antisemita, ca a primit un contract de lucru in state si deci poate emigra pentru a-si schimba viata (cred ca vorbitorii de germana vor prinde ideea, maia e mult mai energica totusi, uf):
acelasi entuziasm il simt si eu la intalnirea cu mine care, in seara aceasta, are gust de caise si pastreaza inca amintirea oamenilor dragi cu care mi-am petrecut ziua.
pana la urma, probabil ca viata e facuta dintr-un sir de intamplari, spontane sau nu, care iti aduc un plus de cunoastere. nu sunt mai fericita la finalul drumului meu astazi. si nici nu stiu inca ce inseamna sa fii. sunt, in schimb, mai linistita. si, incet incet, ma straduiesc sa ajung la un liman de unde sa pot vedea, mai clar, totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu