poezia din creier (1)

memoria mea e teribil de subiectiva. sunt unele lucruri pe care le uit imediat si altele care raman si ma bantuie. fiind sceptico-pesimista, in general chestiile pe care nu le uit sunt negative, nu neaparat cele care imi fac rau direct - de rau foarte greu reusesc sa ma feresc. (odata, vorbind de o greseala pe care o tot faceam si incercand sa ma scoata iar la lumina, prietena mea A, a spus: "am mai avut conversatia asta, tu parca esti autista. imagineaza-ti ca esti ca un om care an de an primeste acelasi cadou dar mereu e surprins de continutul acestuia". invat mai greu.)
printre cele pe care nu le pot scoate din memorie se gasesc si un numar considerabil de texte literare, multe intalnite in perioada mea de peregrinari contemporane. apar in cele mai neasteptate momente, nu ma lasa sa dorm sau ma fac sa le rostesc in fata unor audiente mai mici.
pentru ca imi sunt dragi, am vrut mereu sa le impart. acum incerc cat de cat sa le sistematizez aici.
primul text din cele ce urmeaza nu m-a lasat sa dorm ieri noapte, ma intrista
primul poet contemporan drag cu care incep e si cel mai surprinzator si cel care nu mai exista in "forma" in care i-am cunoscut textele. o voce unica, indreptata acum spre lucruri importante, pentru mine strict, un soi de dovada ca schimbarile pot fi, in viata, radicale.

Ştefan Baştovoi:

CEA CARE NU MAI ESTE FRUMOASĂ

Ea se apropie ca şi-nainte de mine
scoţîndu-mi cămaşa.
Ca şi-nainte-mi strecoară
mîna caldă în păr…
Simt sînii ei cum repiră
ca două boturi de capră în coasta mea
şi dinţii care-mi muşcă urechea.
O sărut
pentru că ea vrea acest lucru.
Îi scot rochiţa
pentru că asta o face fericită.
De mii de ori am făcut asta
doar ca s-o bucur pe ea.
De mii de ori imaginaţia îmi ajungea
ca să înlocuiesc picioarele ei strîmbe
cu alte picioare
iar trupul ei disproporţionat
îl modelam, transpirat şi nebun,
după canoanele grecilor antici.
Sărmana mea, iubita mea unică,
cum îi voi spune că nu mai este frumoasă
şi că şi-a pierdut de mult
orice putere asupra mea.

ELEFANTUL PROMIS

Ţi-am adus
elefantul promis.
Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi
din cînd în cînd îi poţi da
cîte o portocală.
De dormit doarme în picioare
nu sforăie
şi nu tuşeşte prin somn.
Nu-ţi face griji,
despre aceste animale se spune
că-şi simt moartea
cu puţin înainte
şi pleacă.

Poezie de dragoste pentru poeţii contemporani

O, poeţi plini de păcate
Şi de neputinţe!,
credeţi-mă,
diferenţa dintre poeziile noastre
de dragoste şi adevărata dragoste
e ca diferenţa dintre Lazăr mort
şi Lazăr înviat.

mai multe texte aici