joi, 28 mai 2009

cadere libera

daca ai impresia vreodata ca nu se poate sa fie mai rau gresesti . daca la fel ai impresia vreodata ca lucrurile incep sa se aseze inseamna ca te asteapta ceva rau. asa imi spune experienta, asa este. si invariabil lucrurile merg intotdeauna in mai rau. ok, poti avea senzatia ca ai invatat ceva din orice lucru prost si brusc sa te simti mai experimentat dar asta nu e decat un refugiu, un fel de ultima scapare sau simplu scapare din orice situatie. urasc lasitatea si ipocrizia, le detest, imi provoaca o scarba incredibila, imi provoaca frustrari, ma enerveaza cumplit. si lasitatea in general e calea pe care o aleg cei mai multi dintre oameni. am impresia ca m-am nascut intr-o lume defecta, cu oameni defecti, intr-o lume a nimanui in care si eu sunt a nimanui. luni am fost la psihiatru. era o femeie cam la vreo 40 de ani. o priveam cum zambeste, cum incearca sa se pastreze draguta si senina si chiar era draguta si senina in timp ce eu ii povesteam o groaza de ganduri care imi trec prin cap in ultima vreme. e foarte bizar cand stai in fata cu un om care are in "job description" datoria sa te calmeze, sa te faca sa te simti bine, asta pentru ca poti oarecum anticipa cuvintele pe care urmeaza sa ti le zica. am apreciat totusi ca nu s-a oripilat ca colega ei de dinainte la care am fost si nici nu mi-a sugerat sa caut salvarea in dumnezeu sau alte entitati de genul asta. a stat pur si simplu calma si spre final mi-a zis ca ea crede ca sunt ca un copil. si asta a fost dezarmant.
pot spune cu o precizie de 90% care sunt momentele cheie care m-au adus astazi in punctul in care sunt. dar am nevoie si de restul de 10%. sau poate proportiile sunt gresite, poate cunosc chiar mai putin din mine decat cred, ori poate mai mult.

un fel de metafora nereusita la ceea ce simt acum ar fi asta: am impresia ca ma plimbam pe o strada impreuna cu oameni la care tineam si pe care ii simteam aproape de mine si totul era foarte ok, bine, chill. si apoi cu totii am vazut ca suntem urmariti de cineva si toti s-au panicat, inclusiv eu. si atunci toti au inceput sa zica ca trebuie sa scapam de persoana respectiva, ca ea trebuie omorata, si atunci mie mi s-a pus in mana arma crimei, sa zicem un pistol, pentru efect, si toti mi-au indreptat mainile spre cineva-ul aceea, unii din ei chiar au impins tragaciul si eu am tras. apoi toti au luat-o la fuga, care cum mai repede, numai eu m-am intors din drum sa vad cine era de fapt si cand m-am apropriat am vazut ca eram de fapt eu, ca eu ma omorasem pe mine si ca acum sunt singura pe strada aia pustie doar eu cu cadavrul meu si urlu. dar nu mai e nimeni, nici unul din oamenii care mai devreme erau acolo. si asta doare al naibii de rau. si atunci ce sa fac eu cu oamenii aia care erau cu mine? eu asta ma intreb, ce sa fac?

3 comentarii:

Anonim spunea...

sa-i iubesti asa cum sunt, fara conditii si etaloane. si atunci se vor intoarce pe strada ta, in alte manifestari mai mult sau mai putin perfect de imperfecte. Si sa nu te mai minti in privinta vietii. Ea - viata - chiar e absurda si fara sens.

andreea toma spunea...

e foarte greu sa iubesti pe cineva asa cum este. sau poate simplu.
de fapt am impresia ca nu iubim niciodata un om exact asa cum este. cred ca fiecare are despre cineva o reprezentare a acelei persoane. pentru ca nimeni nu cunoaste un om pana la capat. si iubeste acea reprezentare a sa despre persoana in cauza. cu timpul reprezentarea asta incepe sa se confrunte cu realitatea - si proba e asta - daca accepti micile defecte ale persoanei reale si continui sa o iubesti. probabil si din cauza asta se spune ca dragostea dureaza 3 ani si alte balarii, ca dupa 3 ani de stat cu o persoana vezi ceva mai clar realitatea. pentru mine personal asta cred ca e una din marile probleme - ca ma agat de reprezentarea mea si uit sa ma gandesc la povestea cu realitatea. si uneori realitatea ajunge sa ma izbeasca in fata, desi mi s-au dat o groaza de semnale inainte ca asta s-ar putea intampla.
culmea e ca in povestea asta imi doresc atat de mult ca oamenii aceia sa se reintoarca pe strada mea incat ajung sa ii urasc pentru ca nu o fac.

sylvi spunea...

da, fiecare "iubeste acea reprezentare a sa despre persoana in cauza"...