refugii

”Locuiesc la Villa Borgheze. Nicăieri nu e nici un fir de praf, nici un scaun mişcat de la locul lui. Suntem singuri aici şi suntem morţi." (H.Miller)

intentionez ca undeva in vara sa imi iau o vacanta numai a mea. bine, nu fac eu foarte multe chestii acum insa ma stresez cu foarte multe chestii si nu pot vorbi eu cu mine. saptamana asta am fost prinsa intre revista si master - mai putin master si mai mult revista ce-i drept, dar tot mintea mi-a fost ocupata. si secretul este ca trebuie multa multa liniste si singuratate ca sa poti scrie. vineri a avut loc o conferinta absolut plictisitoare la facultate, despre patrimoniul evreiesc - un subiect care in comunitate starneste ceva polemici dure. imi plac evenimentele de gen numai pentru ca reusesc sa ma detasez atat de tare incat pot scrie. imi scot frumos carnetelul si incep sa descriu diverse personaje. ei cred ca imi notez constincioasa informatiile care imi sunt transmise si eu adun material pentru viitor. in timpul facultatii era cel mai fain - mai ales la seminarul de politici publice - sa vezi atunci inspiratie. of tineretea care se duce si se duce.
de fapt toata povestea a inceput de miercuri cand cei de la cotidianul au scos "tropicul capricornului" de miller. il ador pe miller, aproape ca uitasem cat il ador inca de la "tropicul cancerului" tot in colectia cotidianul. miller este genul de autor care te face sa-ti fie pofta sa scrii. ma certam de mult cu m. pe miller versus bukowski si el zicea ca il prefer pe miller pentru ca-s fata si e mai descriptiv si eu strambam din nas pentru ca bukowski chiar imi parea mai sec si mai expeditiv dar nu ma impac cu ideea ca faptul ca is femeie cere sa prefer un anumit tip de proza.
de ieri insa concubinajul meu imaginar cu miller a fost intrerupt de lecturile obligatorii pentru examenul de literatura israeliana si recunosc ca din cauza asta le citesc cam sceptica.
in afara de refugiul asta in lectura ma mai refugiez in somn, asta pentru ca pot visa o groaza de lucruri exact asa cum vreau eu sa fie, desi azi dimineata, in timpul unei mici caderi am avut impresia ca incep pur si simplu sa pierd contacul cu realitatea. si asta ma sperie pentru ca uneori nu ma pot controla atat de bine incat sa imi dea seama.
mai fac si planuri - planuri frumoase cu oameni frumosi, planuri care nu stiu daca se vor indeplini dar e bine sa existe - de exemplu h. mi-a propus ca atunci cand ajung la chisinau iesim la picnic si eu ma gandesc deja unde la asta ca la o aventura misterioasa.
altfel ma opresc de multe ori si constat ca ma privesc, imi privesc chipul in oglinda, imi privesc corpul si ma mir ca inca sunt si ca sunt. e foarte bizar sa te miri ca traiesti - mai exact sa te miri ca nu esti mort - nu stiu daca sesizeaza cineva diferenta, asa cum nu stiu daca cineva poate intelege starea asta, desi ma indoiesc ca e o traire unica. e asa un fel de senzatie gen : tot mai dureaza? dar nu ca o intrebare patetica ci pur si simplu ca o mirare care e o traire ceva mai intensa a senzatiei pe care de multe ori am trait-o (ce pleonasm) pana acum - aceea de a iesi parca din tine si de a te intreba pe tine insuti ce e cu tine sau ce cauti in locul in care esti.
imi doresc sa ma tina cineva atat de strans in brate incat sa devina chiar incomod

cadere libera

daca ai impresia vreodata ca nu se poate sa fie mai rau gresesti . daca la fel ai impresia vreodata ca lucrurile incep sa se aseze inseamna ca te asteapta ceva rau. asa imi spune experienta, asa este. si invariabil lucrurile merg intotdeauna in mai rau. ok, poti avea senzatia ca ai invatat ceva din orice lucru prost si brusc sa te simti mai experimentat dar asta nu e decat un refugiu, un fel de ultima scapare sau simplu scapare din orice situatie. urasc lasitatea si ipocrizia, le detest, imi provoaca o scarba incredibila, imi provoaca frustrari, ma enerveaza cumplit. si lasitatea in general e calea pe care o aleg cei mai multi dintre oameni. am impresia ca m-am nascut intr-o lume defecta, cu oameni defecti, intr-o lume a nimanui in care si eu sunt a nimanui. luni am fost la psihiatru. era o femeie cam la vreo 40 de ani. o priveam cum zambeste, cum incearca sa se pastreze draguta si senina si chiar era draguta si senina in timp ce eu ii povesteam o groaza de ganduri care imi trec prin cap in ultima vreme. e foarte bizar cand stai in fata cu un om care are in "job description" datoria sa te calmeze, sa te faca sa te simti bine, asta pentru ca poti oarecum anticipa cuvintele pe care urmeaza sa ti le zica. am apreciat totusi ca nu s-a oripilat ca colega ei de dinainte la care am fost si nici nu mi-a sugerat sa caut salvarea in dumnezeu sau alte entitati de genul asta. a stat pur si simplu calma si spre final mi-a zis ca ea crede ca sunt ca un copil. si asta a fost dezarmant.
pot spune cu o precizie de 90% care sunt momentele cheie care m-au adus astazi in punctul in care sunt. dar am nevoie si de restul de 10%. sau poate proportiile sunt gresite, poate cunosc chiar mai putin din mine decat cred, ori poate mai mult.

un fel de metafora nereusita la ceea ce simt acum ar fi asta: am impresia ca ma plimbam pe o strada impreuna cu oameni la care tineam si pe care ii simteam aproape de mine si totul era foarte ok, bine, chill. si apoi cu totii am vazut ca suntem urmariti de cineva si toti s-au panicat, inclusiv eu. si atunci toti au inceput sa zica ca trebuie sa scapam de persoana respectiva, ca ea trebuie omorata, si atunci mie mi s-a pus in mana arma crimei, sa zicem un pistol, pentru efect, si toti mi-au indreptat mainile spre cineva-ul aceea, unii din ei chiar au impins tragaciul si eu am tras. apoi toti au luat-o la fuga, care cum mai repede, numai eu m-am intors din drum sa vad cine era de fapt si cand m-am apropriat am vazut ca eram de fapt eu, ca eu ma omorasem pe mine si ca acum sunt singura pe strada aia pustie doar eu cu cadavrul meu si urlu. dar nu mai e nimeni, nici unul din oamenii care mai devreme erau acolo. si asta doare al naibii de rau. si atunci ce sa fac eu cu oamenii aia care erau cu mine? eu asta ma intreb, ce sa fac?

autografe?

ce ti-e si cu prietenii din copilarie... se intampla uneori sa ajunga jurnalisti in devenire si atunci iaca trebuie sa te "chinuie" :P. asa s-a intamplat cu prietena mea ioana, cunoscuta si ca vecina mea de la 5 ioana sau fosta mea colega de munca YOIO (musai cu majuscule) care, intr-o seara, mi-a spus ca vrea sa faca un proiect pentru facultate despre mine. socant nu? pentru mine a fost, mai ales ca idee nu aveam de ce m-ar alege tocmai pe mine cineva ca si exponat de prezentat la facultate. ei bine, domnisoara ioana avea de facut la materia "utilizarea calculatorului in presa" (o denumire cam nefericita zic) 3 filmulete de prezentare, iar unul avea sa fie despre mine si destinul meu de poeta (surprinzator nu? eu numai poeta nu-s desi uneori ma mai dau drept :P). ei bine zis si facut (ca doar daca un om cu care te-ai jucat cu papusile in gradina blocului iti cere sa faci ceva pai aia trebuie sa si faci) - m-am apucat sa caut poze, sa inregistrez un text, sa caut melodia preferata si i-am trimis toate acestea domnisoarei. domnisoara, ignorand insistentele mele :D, a adaugat in filmulet si cateva poze din acelea "pe care sa nu le faci publice mai ca eram mica si uratica" adica poze din liceu gen pe care usor le reneg. rezultatul a fost insa destul de emotionant si simpatico-naiv si il puteti vedea tanananam aici.
pe langa filmulet a mai trebuit sa raspund si la un interviu cu ocazia lansarii volumului meu de poezie "Basarabia , pamant romanesc" (deci YOIO a ales titlul , nu eu dar e asa dulce perceptia ei incat am acceptat titlul pentru aceasta "mica farsa a noastra comuna")
ei bine asta e stirea despre lansarea faimosului volum, debutul anului cum ar veni:
"Marţi, 16 iunie 2009, la cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus, a fost lansat volumul de poezii „Basarabia, pământ românesc” de Andreea Toma. Autoarea se declară entuziasmată de lansarea primului său volum. În cadrul conferinţei de presă, scriitoarea, în vârstă de 23 de ani, a declarat : „Mă simt onorată de editarea volumului meu de debut la editura RAO. Domnul director Ovidiu Enculescu m-a susţinut foarte mult atât în ceea ce priveşte activitatea de marketing cât şi pe plan financiar. Totuşi, este prea devreme să mă pot pronunţa asupra succesului meu.” După sedinţa de autografe, autoarea a reuşit să facă încasări de peste 100 de lei în umai o oră. Ceea ce a determinat acordarea unei diplome de merit din partea editurii, pentru încasări în timp record. Volumul este nominalizat la secţiunea cel mai bun debut literar la Uniunea Scriitorior Români. Târgul este deschis în perioada 15-21 iunie 2009, la pavilionul central din cadrul Complexlui Expoziţional RomExpo din Bucureşti. Programul de vizitare este zilnic intre 10:00-17:00 iar preţul de acces este de 3 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficind de gratuitate."
da da - e vorba de mine :)
asa ca - autografe cineva?

ch.i.

în urina bătrânului paznic
în sperma lui uscată
în sperma lui caldă
ce curgea
în fiecare seară
din gândurile lui
din vaginul femeilor voluptoase
a femeilor goale care se plimbă pe străzi
uşuratice curve
pe care mâinile lui mototolite
nu le ajungeau
te-am aşteptat
în fiecare dimineaţă era mai frig ca în dimineaţa din urmă
în fiecare dimineaţă totul
era mai mic
în fiecare dimineaţă eram mai cuminte
şi apoi iar eu încercând să te descriu femeii cu limba neînţeleasă
i-am povestit tot
până la ultima picătură
aşa cum era în visele mele
despre tine
în plapuma care mă învelea
în toate visele care atunci
aveau să vină ca dumnezeu şi împărăţia cerurilor
şi ea mi-a turnat pe rând pahare
până când totul s-a îndepărtat şi s-a făcut linişte

poza : Dragana Zarevska
text aparut in numarul 11 al revistei Stare de urgenta

19 mai

m-am intors duminica de la alba. a fost simpatic pentru prima data sa cunosc asa multi tineri autori si sa vad si eu cum sunt ei si cum sunt evenimentele de genul asta. mi se pare foarte benefic sa fie mai multi oameni din acelasi domeniu stransi la un loc - asta pentru ca numai asa se pot deschide punti de comunicare. as vrea sa povestesc mai multe despre colocviu insa miruna vlada a facut-o inaintea mea si atat de fain incat m-a lasat fara prea multe de zis - articolul ei se poate citi aici. cat despre poze vad ca un cristian a inceput sa puna cateva aici (eu m-am ferit pe cat posibil de aparatele foto din zona)
miruna a scris ceva in articolul ei care m-a emotionat foarte mult: andreea toma era fragila ca o pasare si usor insingurata si trista si am simtit mereu senzatia sa o imbratisez . si ce m-a impresionat este tocmai faptul ca in ultimul timp chiar am simtit foarte mult nevoia de a fi imbratisata - se vede ca oamenii sensibili comunica si la alte nivele. ii multumesc mult pentru gandul asta. si cand o sa o vad o sa o imbratisez :).
azi a fost una din cele mai triste zile ale micutei mele vieti, un moment de ruptura la nivel intim. si ii iubesc foarte mult pe cei care au fost si sunt langa mine - pana la urma in ciuda a tot mereu punctele critice din viata iti arata ce ai in jurul tau - si eu am in jurul meu cativa oameni, nu multi, dar atat de frumosi incat ii eclipseaza pe toti ceilalti.

foto: Dragana Zarevska / o artista de care am mai scris si pe care am descoperit-o prin vladimir. cred ca mirunei i-ar placea mult - ii dedic lucrarile ei (daca se poate face asta) pe care le gaseste aici.

si eu...

de joi m-am mutat cu catel si purcel pe vodafone pastrandu-mi insa acelasi numar de telefon si primind si ca bonus un telefon nou nout :). nu eu am luat hotararea asta magica dar, pe de alta parte, nu-s eu cea care plateste abonamentul.
ceea ce e amuzant insa e ca:
1. dupa cutremurul de acu o saptamana dupa care serviciile vodafone au revenit la normal o ora mai tarziu in timp ce cele de la orange s-au rezolvat in 15 minute ma intreb serios daca alegerea nu e totusi cam proasta...
2. incep sa ma gandesc cat de roboti am devenit emotional incat astia de la nokia au inclus la mesaje predefite si mesajul "si eu te iubesc"?