amintiri

mi-am amintit acum o chestie care m-a facut cumva sa zambesc, gandindu-ma la faptul ca azi am reinceput cumva sa scriu dupa o pauza din mai anul trecut. amintirea e de si mai mult timp, si ma reintroduce intr-o seara de toamna friguroasa care s-a petrecut la chisinau. sunt foarte multe lucruri din perioada aia pe care le-am taiat cu totul, pe care le-am bagat intr-o cutie si le-am pus undeva sus sus in sifonierul mintii mele cat sa nu reusesc sa ajung la ele nici daca m-as ridica tare pe varfuri si as pune si un scaun sub picioare dar iata ca amintirea asta probabil era undeva in susul cutiei si a picat.
ma pregateam pentru prima mea lectura atunci si chestia asta era foarte infricoasatoare. ma gandeam ca toata lumea o sa se opreasca dupa ce eu o sa termin de citit si o sa zica ce e cu fatuca asta care debiteaza toate tampeniile sub eticheta de poezie. si atunci tot gaseam scuze si pretexte ca sa nu ma duc. ii cunoscusem pe cei de la humanzone de curand si stiu ca hose si andrei ma incurajau dar eu tot fricoasa ma simteam in seara aia. si atunci inainte de proba cea mare pentru prima data i-am cerut lui parerea despre cum scriu. pe vreme aia el nu era el ci un personaj fabulos si realitatea de atunci era cea mai frumoasa poveste. si el s-a inchis cu textele mele in baie nu stiu de ce si le-a citit acolo. cand a iesit stiu ca cautam o gaura in podea care sa se deschida repede repede si eu sa ma furisez acolo pana el urma sa le uite. dar gaura nu s-a deschis si nici reactia lui de atunci nu a fost asa teribila. si din discutia de dupa un lucru simpatic ramane intrebarea si nedumerirea lui atunci cand a zis ca nu pricepe de ce eu scriu atat de trist cand am atata umor. in perioada aia umorul meu era un pic mai umor, acu e mai mult un rasu-plansu cinic care starneste zambete. si uneori ma gandesc cum ar fi fost daca seara aia ori el nu ar fi existat. ma reapucasem de teatru, gasisem o trupa simpatica si urma sa punem o piesa pentru un festival cu care apoi urma sa plecam in mai multe parti bla bla. si am renuntat la chestia asta pentru a pleca la chisinau si oportunitatea aia nu m-a asteptat sa revin si oricum cand am revenit deja nu mai era pe primul plan asta. am inceput sa regret mult mai tarziu, dar alegerea fusese una in intregime asumata.
acum in iarna am stat intr-o seara de povesti cu alina si cristina si alina mi-a povestit cum a fost ziua aia la cenaclu, cum eu i-am parut atunci prima data si cum noi de atunci i-am parut prima data. imi spunea ca acum ca ma cunoaste nu-i vina sa creada ca sunt asa cum sunt acum si ca atunci cand noi am aparut paream un cuplu casatorit de foarte mult timp, fara sosete spalate la mijloc, stand de ani buni intr-un apartament boem, iubindu-ne si cunoscandu-ne fiecare detaliu. mi-a zis ca ii paream atat de frumoasa si atat de cu nasul pe sus cumva si ca el ma completa. a fost bizar sa aud asta si cu toate astea... povestea ei era mult mai frumoasa ca realitatea, cred ca aparentele sunt intotdeauna mai frumoase si uneorii pentru altii e bine sa nu strici povestea si sa o lasi asa. i-am zambit atunci alinei si mi-am zambit si mie si paharul pe care l-am dat pe gat dupa a fost in cinstea lui, a noastra si a aparentelor.