despre dumnezeu, prieteni, soni si lumea din jur sau cum nu imi vine mie un titlu ok pentru o postare

tot cunosc oameni, din obligatie, curiozitate sau doar asa intamplator. e ca si cum ai aduna tot mai multe piese dintr-un joc de puzle, ca si cum ele s-ar aseza si ai putea sa vezi imaginea de ansamblu. oamenii creeaza dumnezei si se inchina lor in functie de diverse chestii - cum e vremea afara, cu cat s-au scumpit tigarile, cine a castigat meciul de aseara - chestii d'astea marunte - chestii d'astea marunte pe care nu le putem explica pentru ca ar fi prea simplu si pentru ca ne-am da seama ca nu fac parte din nici un plan supralumesc ci sunt naturale.
cumva aici vine dumnezeu - la limita dintre ce intelegem exact si ce nu vrem sa intelegem.
probabil exista minuni - nu stiu - nu le-am vazut - si aici cineva ar putea sa faca o analogie cu numele meu

replica mea favorita din biblie este (2 min sa caut biblia sa o zic exact): ""Adevarat iti spun", i-a zis Isus, "ca tu, chiar in noaptea aceasta, inainte sa cante cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori"" (Matei, 26:34) - ma leg greu de oameni si chiar in oamenii foarte apropriati nu am niciodata incredere deplina - e ok, vorbim lucruri, ma confesez lor insa niciodata nu ma astept sa fie cu adevarat acolo cand voi avea nevoie/ si ma oftica ca asa este / exact asa cum cred
cand te certi cu un om nu-i poti spune: bai - ma asteptam sa fii asa/o sa zica: ok, pai atunci de ce te superi. d'asta nu le spun ca stiu de dinainte cum o sa fie/ stiu ca tocmai din cauza asta nici ei nu ma au cu totul si nu sunt cu totul acolo

cam asta este un fel de raspuns la ce m-a intrebat Corina saptamana trecuta sau la ce a constatat ea - de ce ma port mai ok cu oamenii care ma fac sa sufar decat cu cei care imi fac bine. raspunsul mai concret : pentru ca de la cei care ma fac sa sufar stiu exact la ce sa ma astept/ de la ceilalti nu

nu e decat o lupta pentru supravietuire - ne cacam pe noi de frica la gandul ca o sa ne manance viermii 2 metrii mai jos de pasii nostri
In dreapta sub music mood de vreo 2 zile sta SONI - uite un moment prielnic ca sa o prezint: Soni este o bucata mare din gandurile lui Andrei Ruse care o sa locuiasca intre copertile unui roman. Soni inca nu a vazut lumina tiparului, o sa o vada in septembrie si atunci o sa puteti face si voi cunostinta cu ea. Este o poveste in care viata si moartea se privesc ochi in ochi si incearca sa se fenteze una pe alta. Soni vrea sa ne arate tocmai ca, desi suntem mega grozavi, murim inevitabil - si atunci ce o sa ramana din toate povestile noastre, din tot ce incercam sa construim? Ce astept eu de la Soni, desi ea imi e straina cu totul - ea e Andrei si nu eu, este sa-i faca pe cei care o cunosc sa se opreasca din toata goana lor si sa se intrebe doar : unde naiba sunt si ce caut eu aici? Cam atata as vrea eu si asta mi se pare suficient pentru ca un roman sa fie bun. Daca Andrei o sa imi zica ca oamenii au reactionat asa citindu-i cartea eu o sa-l felicit, daca nu tot il felicit ca m-a facut pe mine sa-mi pun intrebarea asta desi am citit doar cateva pagini din ea :).

Acum ca am zis doua trei cuvinte despre Soni ma gandesc ca tocmai saptamana asta cineva mi-a reprosat ca vreau sa o promovez pentru ca il cunosc pe Andrei bla bla (pentru ca eu i-am cerut lui Andrei un fragment spre a fi publicat in SDU) - si asta ma face sa ma gandesc cat de limitat gandesc unii oameni si cum ei cred ca altii actioneaza exact ca ei - niciodata nu am suportat ca cineva sa imi zica ca ii place ceva din ceea ce fac sau concret ca ii place cum scriu doar pentru ca suntem prieteni - mi s-ar parea ca un om care actionaza asa isi bate joc de mine in ultimul hal. Pot sa accept ca unii ma plac pentru o chestie dar ca ii dezgusta profund sau ca nu suporta o alta parte din mine - like nu sunt perfecta si nimeni nu-i perfect - am si eu pacate cum au toti oamenii (era o chestie dar nu stiu unde "am si eu cum are toti")

O lume perfecta in viziunea mea este o lume in care ii poti spune cuiva ca arata ca dracu noua lui tunsoare desi iti e prieten si tii la el si el sa inteleaga ca tie chiar nu iti place noua lui tunsoare si ca nu esti rau ca ii spui asta sau mai putin prieten ci doar sincer.
apel disperat la a ne accepta unii pe altii exact asa cum suntem - credeti ca se poate acolo in spate? da - tu tu - exact tu - poti face asta? poti spune exact ce gandesti?

2 intrebari :
1) o intrebare pe care i-am tot pus-o lui Dumnezeu: de ce numai Lazar?
2) o intrebare adresata lui n. - acum cam trei saptamani eram cu n. in parc in tei, stateam amandoi pe scara unul langa altul foarte apropriati/ am coborat apoi la lac / n. statea cu capul in poala mea intins pe iarba, eu ii mangaiam parul - totul foarte firesc / nici n. si nici eu nu suntem indragostiti unul de altul , nici nu ne-am tras-o sau nici nu vrem asta - il intreb pe n. : iti dai seama ca oamenii care ne privesc isi imagineaza cine stie ce poveste de dragoste in care noi 2 suntem protagonisti?

de fapt ce vroiam sa zic in postarea asta e cu totul altceva - vezi daca nu gandesti organizat andreea? of - sa-mi dau pumni - vroiam sa zic ca tot ceea ce ma inconjoara mi se oarecum infect si ca eu cred ca exista doua modalitati de abordare a lumii - fie incepi sa colorezi lumea din jur cu gandurile tale ca ea sa fie asa cum vrei - frumoasa si vesela/ fie incepi sa decojesti jegul din ea. prima chestie am facut-o pana acum, am incercat sa imi creez lumi imaginare unde sa ma simt ok si mi-am dat seama ca asa arunc si eu o doza de ipocrizie in univers - ceea ce nu-i bine. tocmai d'asta de acum incolo vreau sa merg pe varianta a doua - adica sa zic exact ce gandesc fara sa imi fie frica de reactii, orgolii etc - imi pare rau pentru cei care o sa creada ca au de suferit din chestia asta dar eu asa simt - sa va demasc - asa ca daca sunteti oameni urati sau faceti chestii urate sau sunteti ipocriti mai bine nu ma mai cautati - treceti-ma pe ignore whatever
cam atat de aici din camera mea mega dezordonata/ trebuie sa ma apuc de curatenie
pa


GLEN MILLER-PERFIDIA


poza : higher_by_monislawa.jpg pe deviantart