ziua 21 spre 22

cand recitesc ceea ce scriu ma incearca un sentiment apasator al inadecvarii. oamenii scriu pe net, de cele mai multe ori chestii foarte pozitive ori dure si eu trancanesc depresiv. bunaoara, acelasi sentiment l-am simtit de curand stand la o masa cu nefumatori ce criticau aspru fumatul. ma simteam de parca aveam camasa plina de sange si o ascundeam cu jacheta in timp ce un zambet tamp, cumva vinovat, mi se instalase pe chip.
am incercat sa fiu si eu nefumatoare pana de curand. azi citeam pe un site doua povesti ale unor tipi care incercau sa se lase de fumat. si unul dintre ei, scriitorul din cate retin, spunea ca viata e clar mai frumoasa insa simti ca un pic iti este ciupita creativitatea. cineva mi-a spus, de curand, si clar nu se insela, ca tigarile cel mai probabil imi ofera momente de liniste si de aceea continui sa ma dedau acestui urat viciu. just. cand fumez pot sa respir.
cand fumez pot sa respir? am scris propozitia asta atat de absurda - ioi, parca nici mie nu-mi vine a crede dar cam asa imi pare a fi. in creierul meu sunt multe multe voci, e ca un soi de piata unde toti striga - constiinta, dorintele, responsabilitatile, ceilalti oameni din viata mea, planurile nerealizate, proiectele amanate etc etc. cand fumez ies din piata si vorbesc doar cu mine. atunci imi pot ordona gandurile. e clar ca la un moment dat voi renunta la acest viciu care vine cu un miros neplacut al hainelor si cu o usoara stare de ameteala. mi-e clar ca fumatul este un drog si ca dependenta de orice nu e benefica. dar vreau, vreau mult sa aflu cum pot altfel opri vocile din creier. cum fac cei care nu au fumat niciodata?
asta e o lectie ce ramane inca deschisa. si ma bucur ca e asa. cred ca viata se sfarseste cand nu mai ai lectii de invatat si eu, slava Domnului, am inca o groaza de aflat. acum incerc sa aflu cum poti renunta. cum poti renunta la ceva ce iubesti pentru ca nu e bine, binele fiind cel mai probabil ceea ce e acceptat ca fiind bine pentru cei mai multi. ca parte a unui univers legat tainic nu cred ca poti sa fii subiectiv in privinta binelui.
in una din cele mai comice intaniri din viata mea, pe care chiar am rememorat-o recent, ma aflam in fata unei preotese luterane din Stockholm. aveam un debut de depresie si m-am gandit ca biserica, oricare ar fi fost ea (si acolo erau numai luterani), ar putea fi o alternativa buna, ca acolo se ascund raspunsurile care au functionat de generatii. era imediat dupa cutremul din Japonia care avusese loc de ziua mea, in martie. si doamna mi-a explicat, printre altele, cum lumea e ca o plasa (sau ceva de genul) care se roade pe ici colo. si atunci cand se roade mult, plasa se rupe. cred ca incerca sa explice cutremurul - pentu ca "de ce Dumnezeu a lasat oameni sa moara in Japonia?" pare exact genul de intrebare pe care eu as pune-o.
si acum intorcandu-ma - daca lumea chiar e ca o plasa (sau ceva de genul) si exista legi tainice care ne leaga unii de altii inseamna ca trebuie sa gandim ca un tot. daca egoismul meu si fericirea mea sunt legate de nefericirea chiar tainica si imperceptibila a altora atunci oare merita sa imi urmez impulsurile? a nu se citi gresit. departe de mine sa cred ca oamenii trebuie sa aleaga nefericirea. nu. desi pesimista, eu chiar cred ca poti fi cumplit de fericit pe termen lung si nu genul de fericire tampa ci genul de fericire care se construieste caramida cu caramida. care vine cu liniste, care te umple de bucurie, care radiaza, care te ajuta sa ii ajuti pe ceilalti. daca lucrurile nu stau asa cred ca trebuie sa fugi. atunci esti pe un drum gresit.
si mai cred ca fericirea nu e de unul singur ci in comuniune. cred in cupluri, cred in renuntarea la sine si armonizarea cu celalalt. cum se spune in Vechiul: "Vaiomer Adonai Elohim lo-tov heiot ha'adam levado eeshe-lo ezer kenegdo" adica" Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”" (Geneza 2:18, voi scrie odata mai mult despre). cam atat pentru acum. dat fiind faptul ca in biroul meu astazi era mai frig ca afara si m-am congelat lent cred ca ma voi retrage sub plapuma mea.