nowhere land

am facut ieri haz de necaz la telefon impreuna cu x. intr-o ironie care imi lipseste si de care m-am bucurat din plin. apoi mi-am dat seama ca asta m-a fascinat mereu la cuplul x. - y. - umorul negru pe care amandoi il au din plin si care in duo ii face deliciosi. probabil asta i-a si apropriat cand s-au cunoscut. vorbeam acum o mie de ani cu amicul meu v. si imi zicea ca doi oameni sunt compatibili daca rad de acelasi glume. si eu ma pastram nu demult seriosa in fata lor ca sa nu izbucnesc intr-un hohot isteric si sa nu zica ca am luat-o razna. domnisoara a carei prezenta incomoda si starnea murmurul rautaios al multumii perfecte bineinteles ca numai pe la colturi. un trio dement plimbandu-se pe strazi, ca un grup de clovni scosi din uz. aproape de mirat cum cei 2 muschetari si cu fata printre ei au reusit mai tarziu sa faca lucruri marete pe care apoi au incercat cu acelasi elan sa le strice dar ele erau prea inchegate si eu ramas in picioare. probabil nimeni nu intelege ce am scris. ceea ce imprudent este prudent. asa cum nici prietena mea i. nu intelegea aseara de ce inca radeam in hohote povestindu-i printre randuri ultimele replici delicioase care imi lumina seara seara. avea privirea aia serioasa pe care probabil un doctor psihiatru o adopta atunci cand nebunul ii povesteste fantasmele sale gesticuland obsesiv si rotindu-se prin incapere in cautarea comorii ascunse. am iesit mai tarziu intr-un bar semi-prapadit impreuna cu inca o i. unde numai 100 g de vodca m-au readus in realitatea sinistra. " ma scuzati ca va plictisesc cu dramele mele, dar cand beau asa se intampla ca incep sa vorbesc mult" am spus eu si i.2 mi-a zis "tu asa esti mereu, chiar si cand nu bei" ca si cum asta ar fi fost primul cap de acuzatie intr-o lista lunga intocmita cu grija in toti anii astia de cand ne cunoastem. "sunt o egoista si o egocentrica" as fi vrut sa zic in apararea mea dar imi parea absurd sa ma apar exact cu acuzatiile. cand a. e trista toata lumea trebuie sa se invarta in jurul ei, cand a. are nevoie de ceva toata lumea trebuie sa fie acolo, cand a. e fericita lumea trebuie si ea sa fie fericita. probabil sunt un om groaznic sau un copil mare si rasfatat. dar cum mi-am dat seama ca nu pot schimba lumea dupa fluctuatile inimii mele de la un punct am inceput sa ma desprind de ea. si asta e explicatia izolarii mele fantastice de oameni care s-a agravat de vreo 3 luni. "apucam si noi sa ne vedem anul asta?" e o intrebare pe care o aud din ce in ce mai des si care imi da intr-un fel ciudat senzatia bolnava ca dintr-un obiect de larg consum m-am transformat intr-o rara avis pe care nu reusesti sa o ai in fata decat daca esti foarte cuminte gen sau daca te speli pe dinti in fiecare seara si faci 10 matanii. ce viziune egoista nu-i asa? a. nu e o rara avis e doar o avis ranita care se reface in cuibul ei si traieste intre stafii. ca un mostru sau un vampir care nu vrea sa fie vazut in starea in care e, lipsit de curaj, lipsit de chef, un monstru incredibil de plictisitor care roade amintiri intr-un morman de carti si de cursuri, cautand obsesiv ceva care sa ii umple timpul, cu aceeasi pasiune cu care gospodinele sterg petele de grasime de pe aragaz si se simt implinite.
poate va urma....

Beatles-Nowhere Man