vineri, 26 octombrie 2007

poem



nasul meu e o curva

in fiecare clipa
mii de straini
ma murdaresc

noaptea
respir greu
nu din cauza tigarilor
ci din cauza lor
ii simt acolo
port povestile tuturor in fiecare celula
toate frustrarile, amaraciunea si saracia
se contopesc in mine
si devin una cu ei
inchid ochii
incercand
sa ma
cuprind cu totul in
invelisul pielii mele
dar nu pot opri
acest mecanism
infernal
inspiram – expiram
inspiram – expiram
mereu acelasi aer
care doare

2 comentarii:

Melin spunea...

excelent!!

fubuki spunea...

cum zicea Cocteau, ca poetul n-are nevoie de inspiratie, el e expiratie, isi varsa interiorul pe-o foaie de hartie...imi place cum scrii, se prea poate pentru ca scriu si eu, si rar dau peste oameni faini. mai faini ca mine.