28

inca o dimineata intre multe altele
gurile deschise in asfalt lasa sa iasa
ca intr-un decor apocaliptic
caldura
pasesc apasat
si drept
intotdeauna cat mai aproape de cladiri
cat sa nu cad
sa nu ma pierd
nu privesc pe nimeni
nu este vreme

inainte de somn

nu ma pot disciplina sa scriu. gandurile se succed peste zi cu o viteza prea mare si nu reusesc sa le apuc si sa le indes in particica ce raspunde de eliminare terapeutica prin insiruirea unor litere pe ecranul calculatorului intr-o secventialitateeee .....  cum? habar nu am
2 confesiuni:
1. traiesc in ficare zi revelatia degradarii speciei umane - imi vine sa plang si sa urlu, sa-mi smulg parul din cap si sa fug in munti. am o empatie infinita pentru oamenii nebuni, anume pentru cei care merg pe strada si vorbesc cu ei insisi. nu sunt departe de asa mode de vie
2. am o imagine recurenta - pamantul de deschide si cad. se intampla in cele mai stranii momente, tot mai des, tot mai intens
mai mult altadata.

ninge si ma simt

singura si dezorientata/ ca o maslina

intr-un cocktail- un proto-element decorativ, imperceptibil si in acelasi timp banal- ceea ce suna teribil de dubioso-non-poetic.

altfel dorm si incerc sa dau restart. 

brusc mi s-a facut dor tare de Bukowski. si el e printre cei ce au inteles.

iata:

20

(in lucru)

nu are sens fara tine/ nu am nici un rost

mi-am spus 

in timp ce sirenele coteau stanga 

spre bulevardul unirii

lasand in urma linistea

demonul amiezii/

ma oprisem in fata fantanii

priveam palatul cel mare

cu ochii mijiti 

era un soare puternic

eram incremenita 

am reusit doar sa rostesc
incet (ca pentru mine)

azi nu

19.2

am pe desktop acum fotografia ta
ma privesti trist/ porti o camasa rosie si nu ai chef si
nu o sa ma crezi dar
(dupa ce am plans cu hohot/ aproape vulgar)
am citit fiecare cuvant de 40 de ori pana cand
nu a mai ramas nimic
litere goale alunecand una in alta fara sens
un manifest subversiv
nu ai inteles
vreau sa ies
sa scriu peste tot:
"doar tu. doare. stop"

19.1

17

m-am oprit pe magheru/ la magazinul din colt/ ultimul rand, in fata/ zice/ apas, inca o data/ curge incet/ pe incheietura/ e cald/ cand ies/ stiu strada, stiu si locul, am fost acolo/ acum plec capul/ acum in curte/ pomi dezgoliti, o bicicleta verde, o jacheta albastra, o silueta de femeie, noua trepte/ fix/ urc/ camera din dreapta, masa din dreapta, cu spatele la fereastra/ e liber/ ma asez/ tresar/ privesc/ in jur/ apropii mana stanga/ inspir adanc/
si rad

despre oameni si fluturi

i. mi-a daruit cel mai fain obiect - un fluture de hartie. ii rasucesc aripile, il introduc intr-o carte, o inchid, iar atunci cand o deschid el zboara :). fluturele meu zboara din volumul angelei marinescu.
"sunteti o pista excelenta pentru fluturi" i-as spune doamnei, nu fara sa rosesc.
e ciudat cum devenim atasati de obiecte. si cumplit de inutil.
bunaoara luni mi-am achizitionat o sacosa cu o pisica. desi nu-mi plac pisicile. fluturii imi plac.
am cautat azi pe net propozitia asta „mă tem că suntem atraşi către ceea ce ne părăseşte şi către ceea ce e cel mai probabil să ne părăsească, însă, în cele din urmă, cred că suntem definiţi de ceea ce ne îmbrăţişează.". e din Dulcele bar de J.R. Moehringer. asa e. obiectele nu ne imbratiseaza, oamenii da. nu doar fizic, cum credem de multe ori.
am reusit sa termin Cele 40 de legi ale iubirii si, in ciuda usoarei si inevitabilei siroposenii, m-am gandit ca, asemenea lui Rumi, si eu astept un Shams din Tabriz, un suflet pe potriva si impotriva mea.

13

iar eu
te-am asteptat in holul de la istorie
fix
pe trepte
langa statuia lui nicolae iorga
.
in curand ma voi aseza pe o banca
in fata blocului tau/ pe bulevardul cu nume de nazuinta
voi zbiera atunci
cu buzele strans lipite
tot

...

atunci cand o inaripata isi varsa intreg continutul stomacului pe bluza ta alba, intr-o seara ploioasa, dupa ce lacrimile abia s-au uscat pe obraji, vrei sa crezi ca te afli in fata a ceea ce, vulgar, numim noroc.
(nu am inteles niciodata cum a reusit pudoarea sa nasca o explicatie atat de departe de realitatea momentului.)
in timp ce i. ma sterge amuzata pe parul cu greu ondulat stiu ca traiesc o clipa unica, urmata de inca multe altele.
a venit toamna, anotimpul drag. a venit cu ea si un nou dor care are in el ceva din frunzele amestecat colorate. am iar chef sa scriu tot ce-mi trece prin cap.